Arta vizuală, atelier senzorial

Ochiul e un pelerin în țara luminii.
Privirea ta e o barcă pe ape de aur și lumină. Prin ea, lumea se deschide în poemul scris în culori: verdele e o pădure de speranță, roșul – energie pură, albastrul e o taină căzută din cerul fără sfârșit.
Lumini și umbre joacă un balet fără sfârșit pe pânza lucrurilor: frunza e mesajul pământului trimis cerului, piatra e o hartă a veacurilor, zâmbetul e o scânteie aprinsă în ochi. Aici, privirea îmbrăţişează sufletul.

Atelierul luminilor: pensulă și rouă

Intri.
Aerul e un şuvoi cu glas de copil scăldat de raze.
În jur, pânzele albe flutură ca aripi de fluturi ispitite să se oprească.
Pe masă, culorile dansatoare clatină în pahare de sticlă: zmeură topită, măceșul suspendat în soare, iarba tânără gâdilată de degete.

Materiile fericirii: paleta trezită de zori

Albul de narcisă
E rouă presată din 999 de flori de primăvară. Când o întinzi, lăsă urme de lumină pe pânză.
Mişcă pensula și zbori peste o luncă unde zorile se nasc încet.

Verdele-mamă
Iese din tub ca o broască ţestoasă scăldându-se în izvor.
E părul pământului.
Amesteci cu galben și devine joc de copil rostogolit prin iarbă.

Rozul de bujor
Licărește timid ca o grijă spusă în secret.
Când îl atingi, încinge vârful pensulei ca un sărut.
„Sunt iubirea șoptită de vânt”,  spune el.

Arta deschiderii: mâna în izvoare de lumină

Jocul fotonilor
Pânza albă e o prietenă care te aşteaptă cu o întrebare pe buze.
O străbatem cu un fir de albastru-melancolie?
„Nu,” răspunzi tu, „astăzi e ziua triumfului verde!”
Și o îmbraci în manta de muguri.

Dansul plutitor
Pensula pluteşte deasupra pânzei ca o libelulă pe oglinda apei.
– O spirală de roz – e îmbrățișarea mamei.
– O pată de galben – e râsul tatălui purtat de vânt.
– O undă de albastru – e râul care-ți purifică trecutul. 

Când picături de culoare cad, fac flori pe pământul de pânză.

Nașterea încântării: tabloul care te îmbrățișează

Ochii de luminiș
Zugrăvești două pete de soare.
Și tabloul clipește!
Îţi trimite o scânteie călduță care-ţi încălzeşte sufletul.
„Tu ești artistul care aduce vara mai devreme,” pare a spune.

Zâmbet
Sub ochi, trasezi un semn de cireașă. Acum tabloul poate să râdă! Un râs care sună ca
Ploaia măruntă pe frunze tinere,
Plimbarea veveriței pe creanga fragedă,
Freamătul florilor deschizându-se în grabă.

Magia semnăturii: numele tău, caleașca jucăușă

Când semnezi în colț, literele tale se transformă în fluturi:
Fluturele-maestru cu aripi de ametist,
Fluturele-aventurier ce pândește trandafirii,
Fluturele-râs dansând printre petale.

Și toți trei zboară în jurul tabloului, așezându-se pe şevalet ca nişte bijuterii vii.

Când opera rămâne…

Când ieși din atelier, tabloul tău devine o fereastră deschisă spre bucurie.
În zile triste, verdele-mamă îţi aduce aminte de iarba sub palme.
În nopți neliniştite, albul de narcisă străluceşte ca o stea venită în vizită.
Când simţi greutatea lumii, rozul de bujor îţi şopteşte: „Uite, şi eu am supravieţuit iernii!”.

Cei care intrați, așteaptați-vă la fericire

Pictura e o ghicitoare binevoitoare.
Fiecare pânză albă e o șansă de a îmbrățișa lumea.
Fiecare pensulă e o baghetă care transformă emoții în flori.
Fiecare culoare e o prietenă veche ce-ți aduce aminte de jocurile din copilărie. 

Când ieși, palmele îți sunt mângâiate de culori: 
Verdele e iertarea.
Rozul e iubirea.
Galbenul e curajul de a râde. 
Și știi că vei reveni. 
Arta vizuală e o mângâiere a inconștientului. 

Ceasul bucuriei

Tablourile tale sunt ferestre spre inima ta.
Oamenii care le vor vedea vor simți.
Daruieşti o mângâiere, o dorință subită de a alerga desculț prin iarbă, o bucurie neașteptată ca o gură de aer proaspăt.
Iar tu… tu ai pictat ca și cum te-ai jucat cu lumina.