Atelierul viselor îmbrățișate: arhiva de mătase a subconștientului
Intri.
Ușa se închide în urma ta ca un acord minor, lăsând în suflet un ecou de metal răcoros. Aerul e un velur îmbibat cu mirosuri care nu se mai pot deosebi: un vârf de terebentină tăiat amestecat cu mandarină, abur de ceai negru amestecat cu scoarţă de stejar, ceară topită și lemn de santal.
Aici, timpul plutește, se împleteşte cu raze solare, se lipește de pereți ca un caprifoi înflorit.
Și apoi, culorile…
Sunt ființe vii. Un albastru cobalt cântă o baladă rece, adâncă, asemeni unui fluviu sub pământ. Un roșu carmin arde pe retina ta cu un foc tăcut, iar galbenul şofran rasună ca un clopoțel de alamă. Culorile se aud, se gustă. Pictura e partitură, iar ochii tăi sunt instrumente.
Pe masă, lutul moale se împletește cu fire de mătase purpurie. Degetele plutesc deasupra, modelând un vas ce pare a fi extras din visul unui melc. Apoi, transformi sârma de alamă în note vizuale – spirale ce sună ca un clarinet în surdină. Arome de lemn de trandafir și ceară de albine se amestecă cu parfumul uleiurilor esențiale turnate în fiole mici, sticlă pe sticlă, ca niște acorduri de bas continuu.
În centru, un înger țese.
Firele sunt sunete și lumină. Țese o pânză ce vibrează sub degete, un țesut din reflexe și umbre, din ecouri de flaut și șoapte de mătase. Când se mișcă, aerul se recreează – un val de ozon și vanilie, un freamăt de aripi de fluturi.
Aici, niciun simț nu trăiește singur.
Pictura e muzică. Ceramica e parfum. Țesătura e poezie tăcută. Artele nu se îmbină – se imbrățișează, se topesc una într-alta ca metalele într-un aliaj sacru. Fiecare creație e o orbită senzorială, un punct în care lumea vibrează și își arată fața ascunsă: cea a unui univers simțit, trăit sau adormit.
Ai o fântână cu buze de mătase.
Fiecare picătură e o amintire încapsulată eliberată.
Pleci.
Pielea ta păstrează ecoul culorilor, o partitură simţită.
În urechi îți sună ecoul unui albastru adânc.
Pe buze, gustul unui roșu cald.
Și știi că ai intrat în arhiva de mătase a subconștientului, într-un corp viu – un organism ce respiră prin pori de pământ, lemn și piatră, un loc unde arta se trăiește.
Ai fost munte, acum ești cheia ce deschide subconștientul.
